Regimul armelor și munițiilor, MODIFICAT în Guvern. Sunt VIZAȚI cei care au probleme cu legea

Regimul armelor și munițiilor, MODIFICAT în Guvern. Sunt VIZAȚI cei care au probleme cu legea
Publicat: 09/05/2024, 18:08

Guvernul a adoptat, joi, o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, prin care persoanelor inculpate pentru fapte penale săvârşite cu intenţie li se interzice dreptul de a procura sau deţine arme şi li se interzice şi posibilitatea de prelungire a valabilităţii permisului de armă în cazul celor care l-au deţinut. 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat la finalul ședinței de Guvern de joi că prevederile ordonanţei ”vizează condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care solicită acordarea autorizaţiei de procurare a armelor letale, respectiv neletale”.

Astfel, pentru asigurarea securităţii şi ordinii publice, persoanelor inculpate pentru fapte penale săvârşite cu intenţie, li se interzice dreptul de a procura sau deţine arme. De asemenea, li se interzice posibilitatea de prelungire a valabilităţii permisului de armă în cazul celor care l-au deţinut, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului.
Actul normativ prevede modificarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor în sensul punerii în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 78/2024 ce a declarat neconstituționale două dispoziții ce vizează condiții pe care trebuie să le îndeplinească persoanele solicitante în vederea acordării autorizației de procurare a armelor letale, respectiv neletale, și anume nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție, se arată în Ordonanța Guvernului.
Având în vedere nivelul deosebit de ridicat de risc asupra vieții și pentru asigurarea securității ordinii publice, persoanelor inculpate pentru fapte penale săvârșite cu intenție, li se interzice dreptul de a procura sau deține arme, precum și prelungirea valabilității permisului de armă.
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer